Arta compromisului, Ileana Vulpescu, Tempus

Descriere

Un scriitor nu poate pretinde că ar deţine adevărul absolut şi că părerile lui ar fi infailibile. Scriitorul este doar un observator şi un comentator al vieţii, dar, mai ales al contemporaneităţii sale. Scriitorul, neerijîndu-se în judecător, obligat să aplice fie codul civil, fie pe cel penal, nu dă sentinţe: constată. După lectura mai multor cărţi rămîi cu un gust amar. Am invidiat de cînd mă ştiu autorii care te fac să rîzi. Ce har nemaipomenit: analizînd necruţător lumea în care trăieşti, să stîrneşti totuşi hohote de rîs. Face fiecare ce poate. De multe ori, oamenii se-nşală unii asupra altora. Se pot înşela şi asupra lor înşişi. Fără să vrea. Grav este cînd simulează orbirea şi înşelarea. Despre acestea din urmă este vorba în cartea de faţă. Conformismul, ca şi compromisul, nu face economie de mijloace: astăzi, ca şi ieri, ca şi mîine, ca totdeauna; deşi de-o perfectă monotonie şi neconţinînd nimic imprevizibil, vrea să creeze şi să-şi creeze iluzia că schimbîndu-şi recuzita îşi schimbă şi conţinutul. Pe lume există proşti cinstiţi, prin voia Domnului, dar şi mai mulţi simulanţi ai prostiei, care-i prostesc pe alţii de-adevăratelea. Printre cei care simt voluptatea de-a imita per- sonajele la modă se numără şi snobii. Ei alcătuiesc o congregaţie importantă, uşor de manipulat, pe care manipulatorii se bizuie, făcîndu-se că o iau în serios. E-atîta făţărnicie pe lume, încît, scriitor fiind, ar fi incorect să te faci a n-o vedea; iar dacă tot ai văzut-o să nu le-o arăţi şi altora cu degetul. Chiar dacă făţărnicia va-mpărăţi Pămîntul: acum şi pururea şi-n vecii vecilor...