Cartea crestina a mortilor. Dezvaluiri despre taina mortii in perspectiva crestina, Anonimus, Ganesha

Ganesha Publishing House | 9786068742786 | RLC96972

original

13.000+ Produse cu stoc

secure

Plati securizate

return

Retur Gratuit in 10 zile

truck

Livrare cu Tracking in 24h

-20 %

nu este în stoc

9786068742786

Vezi Cos

Elimina din favorite Adaugă la favorite
Descriere

Moartea este doar cealaltă faţă a vieţii, analogic unei medalii care are două feţe, una care se vede, iar cealaltă obligatoriu invizibilă, până când se întoarce medalia. Aşadar, moartea reprezintă aspectul invizibil al vieţii. Invizibil însă nu înseamnă inexistent sau absent, ci înseamnă că este vorba pur şi simplu de un alt plan al conştiinţei, inaccesibil celor cinci simţuri obişnuite ale flintei umane; si că este ceva misterios, devenind astfel subiectul acestei cărţi.

Autorul, prin slujba sa de preot, are experienţă în ceea ce priveşte moartea, căci veghează oamenii în agonie, apoi oficiază ritualurile de înmormântare şi rosteşte rugăciunile impuse de Biserică, dar şi ritualurile specifice tradiţiei de două mii de ani a creştinismului; iar ulterior este necesar să aline suferinţa familiilor.
Prin statutul său episcopal, a fost pus inevitabil în situaţia de a înţelege şi apoi de a transmite mai departe misterele Bisericii, iar dintre acestea, misterele morţii se află într-o evoluţie constantă, în acord, cu experienţele metafizice şi relatările de moarte clinică, pe larg publicate şi căutate de un public destul de numeros. Totuşi, dacă totul a fost enunţat, repetat şi revizuit conform criteriilor sociologice şi contribuţiilor ştiinţifice, de ce mai apare încă o lucrare pe aceeaşi temă?
Deoarece în mintea multor oameni subzistă încă două atitudini:
1. Aceea de a nu se instrui, din cauza pierderii reperelor de referinţă ale credinţei şi îndepărtării treptate de realităţile religioase sau spirituale, din cauza „de-creştinării" Europei.
2. Aceea de a se baza în mod exclusiv pe relatările experienţelor de moarte clinică, fară ca ulterior să existe vreo formă de educaţie cu privire la ceea ce urmează dincolo sau vreun „mod de utilizare" pentru viaţa de după viaţă...
General
Autor

Anonimus

Editor

Ganesha Publishing House

Număr de pagini

160

Anul publicării

2021