Mâncarea ne însoțește toată viața. Poate tocmai de aceea ajunge să aibă atât de multe nuanțe. Uneori este un prieten bun care ne alină, care este acolo când ne e greu. Alteori, când nu ne putem gestiona impulsurile în fața frigiderului sau a cămării cu dulciuri, poate părea că pune stăpânire pe noi și ne controlează.
Mâncarea este plăcere și emoție. Și ea ne poate fi prieten sau dușman: ne aduce împreună la aceeași masă și ne ține în viață, însă, atunci când o folosim pentru a acoperi goluri, dureri sau pentru a ne satisface nevoi emoționale, avem un prim semnal că în interior ceva nu mai funcționează așa cum ne-am dori.
Această carte invită cititorul „să privească în spatele cortinei", să cunoască și să înțeleagă motivele supraalimentării, să experimenteze și să simtă și abia apoi să inițieze schimbarea, parcurgând o serie de pași concreți și, cel mai important, să o mențină.
Ancuța Coman-Boldișteanu este psihoterapeut și fondator al proiectului Emoții în farfurie, cu o experiență de peste șapte ani în lucrul cu persoanele care se confruntă cu dificultăți în relația cu mâncarea și cu propriul corp, fiind specializată în terapia traumei, a atașamentului și în terapie relațională. Face parte din echipa de formatori a Institutului de Terapie Familială și Practică Sistemică „Areopagus" din Timișoara și este autoarea cardurilor terapeutice Emoții în farfurie. De ce mănânci când mănânci?
„Cartea Ancuței Coman-Boldișteanu te poate călăuzi în procesul tău de transformare emoțională, în a-ți regăsi siguranța de sine prin conectarea cu propriul corp. Totul pentru a te reîntoarce, așa cum spun paginile sale, acasă."
Domnica Petrovai, psihoterapeută, CEO Mind Education, fondatoarea Școlii pentru Cuplu și autoarea cărții Iubește și fii iubit/ă. Aproape totul despre relația de cuplu.
-----
„Îmi amintesc de primul meu interviu de angajare. După ce s-a încheiat și am simțit că a fost bine, că sunt șanse mari să fiu acceptată, m-am oprit direct la shaormeria din colțul străzii. Am vrut să mă recompensez. Am făcut asta și după celelalte două interviuri pentru același post. Am fost acceptată. M-am recompensat din nou. Nu am știut cum altfel să trăiesc bucuria la 22 de ani, așa că am mâncat emoțional. În rândurile acestei cărți vei putea descoperi cum poți să trăiești bucuria autentică fără să te afunzi în mâncare, dar și cum poți să te bucuri de mâncare fără să o încarci cu vină și fără să o consumi pe pilot automat."
Ancuța Coman-Boldișteanu
Cuprins
Nota autorului
Cuvânt‑înainte
Emoții în farfurie a fost pentru mine, în primul rând
1. Relația cu mâncarea
Relația cu mâncarea, o hartă a vieții noastre
În spatele unei alegeri de la restaurant
Relația cu mama, relația cu mâncarea
Relația cu tata, relația cu mâncarea
Mâncarea este emoție
De la comportamente impulsive la tulburări de alimentație
Mâncatul emoțional
Mâncatul compulsiv
Bulimia nervoasă
Anorexia nervoasă
De la mâncatul emoțional la anorexie
2. Corpul tău, casa ta
Acasă, în corpul meu
Părinți constant nemulțumiți
Adolescența, marele pod dintre „copil" și „adult"
Abuzurile fizice sau sexuale
Corpul ca accesoriu
Casa în care se află corpul tău
Vestimentație
3. Fantoma foametei, o poveste transgenerațională
Fantoma foametei și a kilogramelor în plus
Relația cu banii, relația cu mâncarea
Genetica încarcă arma, dar mediul apasă pe trăgaci
Bucătăria, inima unei case
4. Emoții în farfurie
Emoțiile nu sunt pozitive sau negative
Emoțiile sunt firești
Nu putem reprima selectiv
Furie pe pâine
Ce se află în spatele furiei
Cum ne manifestăm furia într‑un mod sănătos
Traiectoria unei furii neexprimate
Teama și beneficiile ei
Kilograme de tristețe
Să vorbim despre rușine
Diferența dintre rușine și vinovăție
Rușinea care se depune
Ce este fericirea
5. În spatele simptomului
Simptom și cauze
Vinovăția și copilul neputincios
Invidia care se depune
Flămânzi. Foamea din interior
Cu nevoile pe pauză. Copilul cuminte
Disconfortul bucuriei
O poveste despre dificultatea de a trăi bucuria
„Mie nu mi‑e teamă să mă arăt vulnerabilă"
6. Beneficiile din spatele kilogramelor în plus
Nevoia de autoritate
Dorința inconștientă de a‑i ține la distanță pe ceilalți
A primi constant atenție legat de acest aspect
Fidelitate față de partener
O luptă cunoscută. Nevoia de a controla ceva familiar
7. Nevoile reale din spatele kilogramelor în plus
De la comportament la nevoie
Nevoia de conectare
Nevoia de conectare la vârsta copilăriei
Înfometați de iubire. Nevoia de conectare la vârsta adultă
Când „cineva" devine „ceva"
A fi eu sau a supraviețui. Nevoia de autenticitate
Nevoia de exprimare
Copilul rebel. Nevoia de a fi auzit
Copilul resemnat. Nevoia de predictibilitate și speranță
Copilul nevăzut și neauzit. Nevoia de a fi vizibil.
Nu toate poftele au legătură cu farfuria.
Nevoia de intimitate sexuală
8. Rezistențe în proces
Kilogramele în plus ca rezistențe în procesul de schimbare
Teama de pierdere a identității
Perfecționismul
Teama de a fi bine
Oamenii slabi
Fuga de normoponderalitate
9. De unde să încep?
De la „a fi" spre „a face"
Experiența mea personală despre „a fi" și despre „a face"
Pași spre schimbare
Pasul 1. Cultivarea relației cu mâncarea
În primul rând, învață să îl asculți!
Creează‑ți rutine sănătoase
Somnul, cea mai subestimată piesă din poveste
Alege conștient ce pui în farfuria ta
Plimbă‑te. Mergi în natură
Meditează, practică yoga și exerciții de întindere
Fă pace cu sexualitatea ta
Pasul 2. Scrie, notează, planifică.
Jurnalul emoțional și alimentar
Jurnalul copilăriei
Meniul de relaxare
Pasul 3. Pune accent pe sănătatea ta emoțională și relațională!
Psihoterapia și dincolo de ea
Socializează
Acceptă disconfortul ca fiind parte din viață
Diversifică sursele de plăcere din viața ta
Train your dragon. Antrenează‑ți voința
Practică recunoștința
Pasul 4. Învață să mănânci conștient
Ce este mâncatul conștient
Mâncatul conștient nu presupune să fii zen
Fă pace cu bucătăria!
Pași spre menținerea schimbării
La cârmă spre o viață trăită în prezent
Gânduri de rămas‑bun
Bibliografie
Mulțumiri
Aprecieri