La tiganci-Mircea Eliade, Cartex

Preocupat sa descopere si sa inteleaga sensul autentic si profund al existentei umane, Mircea Eliade imagineaza lumi posibile paralele intre care personajele sale circula frecvent, se pierd si se regasesc, traversand in aceste calatorii initiatice nu doar spatii, ci si momente temporale situate la mare departare – 12 ani, in cazul lui Gavrilescu, profesorul de pian care descopera, post factum, ca timpul petrecut de el in gradina tigancilor a curs diferit in realitate si in aparenta, sau „doar“ 40 de zile in Douasprezece mii de capete de vite, povestirea in care Iancu Gore, „om de incredere si de viitor“, traieste o experienta tulburatoare si de neinteles pentru ceilalti, alunecand pe nesimtite intr-un spatiu-timp paralel. […]
Povestirile lui Mircea Eliade sunt, dincolo de dimensiunea lor metafizica, certe reusite literare, in care autorul experimenteaza formele narative diverse si construieste personaje viabile. Ambiguitatea nu este doar una de natura filosofica, ci si – mai ales – estetica, fiind adeseori si efectul unei programatice intertextualitati. Daca posteritatea operei stiintifice a lui Mircea Eliade a fost pusa, adeseori, in ultimul deceniu in special, sub semnul intrebarii, actualitatea operei sale literare este incontestabila, iar reeditarea prozei sale fantastice este oricand binevenita.
Carmen Musat

Textul La tiganci a inspirat arta pe alte planuri. Nicolae Brandus a creat opera muzicala Arsita, prezentata in 1986 in studiourile Radioteleviziunii Romane, cu un mare succes in randul criticilor, iar Fred Popovici a compus …G… in 1988. Compania de dans Mandala din Sfantu Gheorghe a realizat in 2007 un spectacol de teatru-dans, dupa nuvela lui Mircea Eliade, in regia lui Aimen Klimmeron, utilizand dansul contemporan ca forma de expresie.

Cineastul Dan Pita a folosit nuvelele lui Eliade, printre care si La tiganci, pentru a se inspira pentru filmul sau Eu sunt Adam. Nuvela a fost adaptata si pentru teatru si a fost jucata pe marile scene bucurestene. Cristian Popescu (in 1993), Gelu Colceag (in 1997), iar ulterior Doinea Sandrea (in 2007) si Andrei si Andreea Grosu (2014) au fost dintre cei care au pus adaptat nuvela pentru scena, creand piese de teatru apreciate si premiate.