Mijlocul vietii. Intre echilibru si dezechilibru, Silviu Dragomir, Trei

Trei | 9786064020741 | RLC100233

original

13.000+ Produse cu stoc

secure

Plati securizate

return

Retur Gratuit in 10 zile

truck

Livrare cu Tracking in 24h

-20 %

nu este în stoc

9786064020741

Vezi Cos

Elimina din favorite Adaugă la favorite
Descriere

DISPONIBILĂ DIN 9 0CTOMBRIE 2023


Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru
, pe care o recomand pentru claritatea și forța convingerii care o animă, este, pe de o parte, rezultatul studiilor. Pe de altă parte, încorporează precipitatul experiențelor de viață și de psihoterapeut ale autorului. De aceea consider inspirată alegerea sa de a comunica la persoana întâi o ideație în care se îmbină fericit experiența de viață, experiența spirituală și cea de psihoterapeut jungian (analiza personală și activitatea de cabinet).
Vasile Dem. Zamfirescu

Eram nicăieri, ne spune psihanalistul Silviu Dragomir despre propria navigare prin mijlocul vieții, o perioadă care poate dura ani și ani de zbateri și căutări, de spleen și redefiniri, în care ești mereu și asiduu împins spre ieșirea din rutină, spre găsirea adevăratului sens al vieții tale. De unde această forță care ne împinge spre schimbare, spre ieșirea din rutină și programe interioare în care nu te mai regăsești? Autorul ne poartă dinspre întunecare spre geana de lumină și odată cu el, pe aceste drumuri, înțelegem ce înseamnă să îți trăiești viața cu forța plină­tății și a descoperirii cu bucurie, până în ultima clipă, a echilibrului.
Mihaela Minulescu



Silviu Dragomir (n. 1968) este psihoterapeut, psihanalist jungian și editor. Licențiat în filosofie, a urmat programul de formare internațională al C.G. Jung-Institut din Zürich. Este membru al IAAP (International Association for Analytical Psychology) și analist acreditat al C.G. Jung-Institut. Trăiește și lucrează în București. Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru este prima lui carte.



C.G. Jung spunea că în prima jumătate a vieții omul încearcă să atingă obiective sociale — un loc de muncă, relație, fami­lie, reputație —, lucru care se petrece însă în detrimentul unei „totalități a personalității". El a bănuit că această unilateralitate se află la originea depresiei, a cărei frecvență i se părea deosebit de mare în această perioadă. În spatele acestei depresii intuia existența unei „vieți care ar fi putut fi trăită". La cotitura vieții, a spus Jung, în sufletul omului se petrece o schimbare însemnată. Aceasta este miza cărții lui Silviu Dragomir: descrierea într-o manieră accesibilă a acestor schimbări apărute la mijlocul vieții.
Verena Kast


Mijlocul vieții este o etapă semnificativă în parcursul existenței noastre, un răstimp al tranziției și al transformării, o perioadă de reflecție și reevaluare. Este un moment când oamenii tind să pună sub semnul întrebării sensul propriei existențe, scopul și valorile care le ghidează acțiunile. Mijlocul vieții reprezintă un moment al oportunității, al provocării, o vreme când poți experimenta sentimentul de echilibru și armonie sau de dezechilibru și haos.Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru reprezintă nu doar o cuprinzătoare imagine de ansamblu asupra subiectului, ci și o profundă și revelatoare reflecție personală asupra propriei călătorii a autorului. Viziunea lui Silviu Dragomir aduce cu sine bogăția experienței și înțelegerea profundă a temei propuse, extrasă din propriul trecut. Abordarea stimulativă și accesibilă face ca ideile și teoriile complexe să devină ușor de aplicat în existența oricui.
Andreas Michel


Cuprins

Cuvânt‑înainte (Vasile Dem. Zamfirescu) 
Prefață (Andreas Michel) 

Un vis despre fiica mea (sau de unde porneşte totul)
Paşi către momentul iluminării
Oedip, Odiseu şi firul Ariadnei 
Mijlocul vieții din perspectivă psihologică şi psihoterapeutică 
Drumul către individuare 
În căutarea sensului 
Trecut, prezent, viitor. În athanor

Bibliografie

General
Autor

Silviu Dragomir

Editor

Trei

Număr de pagini

192

Anul publicării

2023