Descriere
Intr-o scrisoare inedită, datată Bologna 17 mai 1923, Carlo Arturo Jemolo, care publicase de curând un studiu despre Francesco Crispi, ii mulţumeşte lui Luigi Salvatorelli pentru „amabila semnalare şi „frumoasele cuvinte pe care le-a avut despre lucrarea sa. Şi continuă spunând: „nu a fost un mare succes, ceea ce nu m-a surprins: cărţi de felul acesta, având ca obiect persoane atât de apropiate nouă, sentimente puternice care sunt încă ale noastre, trebuie să fie, ca să poată plăcea, un strigăt de pasiune, nu contează dacă de entuziasm sau de aversiune; publicul vrea «totul în alb» sau «totul în negru» şi nu este interesat de disecările pe cât posibil lipsite de patimă'. Cuvintele lui Jemolo aduc în discuţie o problemă de „critica a judecăţii istoriografi ce şi propun o abordare — cam amară — de natură sociologică. Problema istoriograficâ este aceea a distanţei pe care istoricul trebuie să o ia faţă de obiectul său de studiu, atunci când acesta nu este prea îndepărtat în timp şi suscită încă reacţii emotive; poate fi tratat acest subiect într-o manieră aseptică şi, în orice caz, până unde poate merge judecata cercetătorului? Publicului, la rândul său, nu-i plac nuanţele şi apreciază atitudinile ferme, fie de exaltare, fie de condamnare. Jemolo nu pare să aibă îndoieli asupra misiunii sale de istoric şi se resemnează în faţa insuccesului inevitabil al cercetării lipsite de patimă pe care a propus-o — încercând să depăşească, de asemenea, simpatiile şi antipatiile care, din pricina unor evenimente trecute de natură intelectuală, îi condiţionează atitudinea faţă de omul politic de care s-a hotărât să se ocupe —, însă problema de metodă rămâne aceeaşi. Mircea Eliade (Bucureşti, 1907 - Chicago, 1986) este unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai istoriei religiilor din secolul XX şi unul dintre istoricii religiilor care au influenţat cel mai mult cultura timpului nostru. La douăzeci de ani de la moartea sa, el continuă să dea naştere la discuţii, fiind chiar, în ultima vreme, obiectul a diverse volume ce tratează mai ales tema activităţilor lui politice din tinereţe şi concepţia lui asupra istoriei religiilor ca disciplină autonomă; fiecare dintre acestea a provocat dezbateri fi polemici Jurnalistice. Cu toate acestea, o reconstituire punctuală şi compleţi a scrierilor, vieţii şi gândirii lui Eliade, care să pună în lumina formarea Iul progresivă, clarificându-i cadrul cultural de referinţă, nu a fost încă efectuată. Această lucrare propune o reconstituire a principalelor faze ale biografici intelectuale a savantului român, o analiză a conceptelor cheia din gândirea sa (comparaţia, arhetipul, hermeneutica, simbolul) şi a două componenta fundamentale ala formaţiei sale: relaţia cu „maestrul Raffaele Pettazzoni şl cea cu exponenţii aşa-numitei „gândiri tradiţionale. Cartea doreşte să contribuie la efortul de a readuce dezbaterea în jurul personalităţii Iul Eliade în planul care, în actualul stadiu al cercetărilor, cu mulţimea de materiale noi şi mai puţin noi de care dispunem acum, promite a fi cel mai fructuos; cel autentic istoriografie.
