• Iarta-ma ca te-am iubit - Ela E.H. (258 pagini)
Ai iubit vreodata un om nepotrivit, iar dragostea ta s-a transformat in regret, pictand pe panza scurta a vietii tale cea mai mare greseala?
Romanul prezinta o poveste de dragoste cu aspecte psihologice ale abandonului, dependentei de oameni, fricii de singuratate. Un roman atipic care te poate ajuta sa intelegi unde si de ce ai gresit in relatiile cu oamenii pe care candva i-ai iubit ca pe niste zei. Un roman de dragoste, de suferinta, un roman al realitatii crunte.
• Permite-mi sa te mai iubesc putin - Ela E.H. (254 pagini)
Cazuta la pamant in furtuna suferintei, dupa ce singurul barbat pe care il iubise ii intorsese spatele fara niciun regret, o simpla femeie este salvata de un strain. Nu doar ca o prinde de mana, ci o aduce la pieptul lui, cat sa o vindece si sa o protejeze. Va ramane femeia in bratele lui sau va alerga sa imbratiseze barbatul ce candva o abandonase? Mai mult, cat poate schimba un copil decizia si, implicit, viata femeii? Cine si cui va ajunge sa spuna: Permite-mi sa te mai iubesc putin? Cine era bolnavul de iubire, cand se imbolnavise si, mai ales, cum avea sa se vindece? Toate aceste intrebari isi gasesc raspunsurile in paginile romanului ce va va frange inimile cu suferinta, vi le mangaia cu iubire si le va salva prin iertare.
Fragment din romanul "Iarta-ma ca te-am iubit" de Ela E.H.:
"Sa iti analizezi propria viata este incredibil de greu. Pe cat de firesc si simplu ni se pare sa analizam viata oamenilor din jurul nostru, pe atat de dificil devine sa ne privim pe noi insine in trecut. Suntem extrem de duri si de neclintiti in ceea ce priveste judecarea altora, dar, cand vine vorba de noi, judecata de sine, ca si actiune, devine o tiranie, un lucru mult prea "nelalocul lui".
Doua saptamani aveau sa ii fie de ajuns lui Feli pentru a privi "obiectiv" in trecut, acolo unde se pierduse cate putin pe drum? Avea sa isi gaseasca singura propriile greseli? Avea reflexia trecutului sa o ajute sa se elibereze sau mai degraba avea sa o condamne la un veac al pierderii si suferintei?
Unde gresesc altii in ceea ce ne priveste poate ca reusim sa vedem cu usurinta. Unde gresim noi in privinta altora pare greu de scos la suprafata. Suferim, ei bine, pentru ca altii ne-au "facut" asta. Altii ne-au gresit si pe noi ne doare. Oare chiar asa este? Oare suferim pentru ca cei din jurul nostru ne-au cauzat ranile sau pur si simplu suferim din cauza noastra, caci nu am fost suficient de protectori cu noi insine si ne-am lasat prada acestora? Un soldat care participa la o lupta fara echipament este un erou omorat de un om nemilos sau un sinucigas? Oare nu el este primul vinovat pentru neglijenta in ceea ce il priveste?
Oamenii raspund in fata legii doar pentru actiuni care au ca victima o alta persoana. Niciodata pentru lucruri pe care si le fac lor insisi. De exemplu, daca incerci sa tai venele unei persoane, esti considerat criminal, gestul tau e catalogat drept "tentativa de crima", in cazul fericit... Criminal nenorocit, in cazul nefericit... Dar, daca acelasi om incearca sa isi taie venele proprii, el devine, in cazul fericit, "un depresiv" sau, in cazul nefericit, "sinucigas". Ce vreau sa spun e ca noi, oamenii, ar trebui sa raspundem in fata legii si pentru actiunile ce ne afecteaza pe noi insine precum si pentru actiunile care ucid treptat omul prin suferinta provocata sufleteste. Imaginati-va un judecator spunand nemilos: "domnisoara Felicia, doi ani de inchisoare pentru tentativa de ucidere a propriului suflet prin metoda iubirii neimpartasite, avand drept complice un jucator de sentimente" sau "domnule Alexandru, sase ani de inchisoare pentru crima de a cuceri si parasi numeroase femei, provocandu-le rani sufletesti multiple". Oare Feli sau Alex ar mai fi ajuns aici daca puscaria avea sa fie una dintre posibilitati? Probabil nu.
Din pacate, noi, oamenii, ne jucam intre noi ca si cum am fi bucati de plastilina. Ne modelam unii dupa altii, ne amestecam de multe ori, servim propriilor placeri, pierzandu-ne esenta si folosinta, urmand a fi aruncati de catre cei care ne-au facut asta deoarece nu mai "corespundem". Ne pierdem insa bucati mari din noi insine si le inlocuim cu ale altora ce ne fac sa ne simtim imperfecti.
Noi oamenii am ajuns sa punem mai multa valoare pe orice altceva decat pe noi insine. Avem grija de copii, lasand deoparte pe parinti, uitand ca si parintii au fost copiii cuiva si ca si noi suntem parintii altcuiva."
