La temelia oricarui sistem de drept sta un set de reguli diriguitoare, idei conducatoare (prescripții fundamentale) care ii imprima acestuia o anumita concepție asupra ansamblului normelor de drept, oferind destinatarului normei o direcție, o indrumare, o privire de ansamblu asupra conținutului reglementarii.
Constatam ca, printre principiile fundamentale ale procesului civil, un loc important il ocupa principiul disponibilitații, specific procesului civil.
Prin acest principiu, se ințelege faptul ca parțile pot determina atat existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a stinge litigiul inainte de a interveni o hotarare asupra fondului pretenției supuse judecații, cat și conținutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual, cu privire la parți, obiect și cauza, precum și fazele și etapele pe care demersul judiciar l-ar putea parcurge.
In continutul sau, principiul disponibilitații cuprinde o serie de drepturi, respectiv: dreptul partii interesate de a introduce sau nu actiunea civila, dreptul de a determina limitele cererii introductive de instanța sau ale apararii, dreptul de a renunta la actiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaste pretentiile din actiune si de a stinge litigiul printr-o tranzactie, dreptul de a ataca pe caile legale hotararea judecatoreasca, dreptul de a achiesa la hotararea pronuntata și dreptul de a cere executarea silita a hotararii judecatoresti.
Prin studiul „Principiul disponibilitații in faza judecații procesului civil” ne dorim sa analizam modalitațile de manifestare ale principiului specific procesului civil și limitele acestuia in corelare cu celelalte reguli calauzitoare, generale și imperative care ordoneaza și, intr-un anumit sens, limiteaza desfașurarea și finalizarea procesului civil, dar in special cu cel al rolului activ al judecatorului cu care este interconectat.
Acestui pilon fundamental al procesului civil nu i s-a acordat o atentie insemnata, nefiind elaborate studii exclusiv dedicate analizei sale, deși, in viziunea noastra, disponibilitatea procesuala constituie cel mai important principiu, in lipsa caruia nu poate fi imaginata existența activitații jurisdicționale.
Caracterul preponderent privat al litigiilor civile determina importanța disponibilitații, care confera participanților forme extinse de manifestare, insa, drepturile acestora nu sunt absolute, ci, ele se exercita in limitele legale si sub controlul instantelor de judecata.
Trebuie sa recunoastem ca practica judiciara i-a acordat o atenție preferentiala, observandu-i funcționalitatea in soluționarea cauzelor civile, aceasta avand meritul de a fi intermediat – din necesitate obiectiva – legatura intre diversele institutii si disponibilitate, insa consideram ca acest demers este doar unul partial si punctual, insa insuficient in conditiile in care lipseste un studiu doctrinar adecvat pe aceasta problema.
In realitate, demersul actual are in vedere tocmai aceasta situatie, incercand sa analizeze intr-un mod sistematizat, cu aplecare asupra situațiilor concrete intalnite in practica judiciara, principiul disponibilitații in faza judecații procesului civil.
Prezenta lucrare isi propune cercetarea acestui principiu in fraza judecații procesului civil pornind de la structura clasica in care a fost analizata institutia juridica in literatura de specialitate relevanta, dar fara a ramane ancorati intr-un model deja incetatenit, ci aducand elementele de noutate conferite atat de dispozitiile legislative actuale, cat si de solutiile identificate in practica judiciara. Acesta ar fi insa numai primul plan al lucrarii, in vederea clarificarii aspectelor esențiale ale principiului analizat. In realitate, studiul nu se doreste a fi o reeditare a cercetarilor doctrinare deja efectuate, ci duce discuția juridica mult mai departe, principiul disponibilitații fiind dezbatut in contextul mai extins al fiecarei etape a fazei judecații procesului civil.
Abordarea propusa doreste efectuarea legaturii pe care practica judiciara o recunoaste indistinct intre dreptul formal si cel substanțial: analizarea unor instituții de drept material in cadrul disponibilitații, modul in care acestea se manifesta in faza procesuala a judecații, particularitatile acestora si felul in care sunt influentate si, la randul lor, afecteaza desfașurarea procesului civil.
Avand in vedere ca intregul demers se doreste a fi realizat prin trimiteri echilibrate atat la doctrina relevanta, cat si la practica judiciara, se observa ca, pornind de la structura clasica de expunere a principiului in discutie, se va ajunge la prezentarea disponibilitații in ansamblul general al dreptului procesual civil si in contextul unor institutii juridice de drept material ce prezinta implicatii in aceasta procedura.
Pe de alta parte, intrucat nu s-a urmarit ca lucrarea sa fie o simpla suma a soluțiilor jurisprudențiale (nefiind, astfel, o culegere de practica judiciara), in mod firesc abordarea interdisciplinara si analiza critica a normelor juridice, a opiniilor doctrinare si a hotararilor judecatoresti constituie un bun prilej pentru aprofundarea complexa a principiului disponibilitații in faza judecații procesului civil, atat in contextul dreptului procesual civil, cat si in relationare cu principalele instituții de drept material pentru orice persoana ce manifesta interes pentru tema studiata.
Lucrarea și-a propus, in primul rand, o analiza a modului in care disponibilitatea este ințeleasa, aplicata și valorificata in faza judecatii procesului civil. Scopul final este acela de oferi cateva soluții de interpretare a textelor de lege in vederea aplicarii corecte a acestui principiu specific procesului civil și a evitarii ipotezelor in care, ințelegerea greșita a acestui principiu poate determina o aplicare practica eronata, cu consecințe directe și importante asupra procesului civil.
Rostul lucrarii este și acela de a cuprinde toate drepturile și limitarile disponibilitații intr-o analiza comuna pentru a le ințelege mai bine (și prin prisma unor soluții date de instanțele judecatorești), pentru a identifica neajunsurile lor in aplicarea practica, precum și de a formula propuneri de imbunatațire a reglementarilor.
Așadar, cercetarea doctrinara propune și soluții de modificare legislativa pentru ipotezele in care normele de drept sunt insuficiente pentru o aplicare corecta și unitara a acestora.
O parte importanta a studiului este dedicata drepturilor recunoscute de lege parților, in virtutea principiului disponibilitații, in legatura cu desfașurarea procesului in prima instanța, privind dreptul persoanei de a porni sau nu demersul judiciar, de a stabili cadrul procesual, de a efectua acte de procedura, de a administra probe, dar și de a obține suspendarea desfașurarii procedurii judiciare.
O atenție deosebita a fost acordata actelor procesuale de dispoziție a parților, dar și limitarilor disponibilitații, prin prisma dreptului de a porni procesul civil.
Noutatea abordarii acestui principiu reiese și din analiza modalitații sale de manifestare in caile de atac, in care au fost evidențiate aspectele specifice, dar și soluțiile pronunțate de catre instanțele de control judiciar. Subliniem faptul ca, uneori, soluțiile eronate din practica nu sunt generate de neințelegerea sau ințelegerea greșita a normei de drept, ci de nevoia de a identifica soluții juridice pentru situații practice atipice.
Prin realizarea acestei lucrari, apreciem ca primul efect se va simti direct in activitatea practica, fiind o lucrare deosebit de utila atat avocaților specializati in drept privat, dar si judecatorilor, notarilor si executorilor judecatorești.
Avand in vedere ca s-a urmarit identificarea solutiilor legale si coerente la cele mai importante si des intalnite probleme in practica judiciara in privința aplicarii concrete a principiului disponibilitații in faza judecatii procesului civil, dar și cu referire la aplicarea celorlalte institutii de drept procesual si de drept material, se preconizeaza a fi o lucrare de mare insemnatate practica.
