Tratatul de criminalitate informatică (vol. I) este prima lucrare autohtonă care își asumă o analiză juridică cu adevărat aprofundată, dar în același timp multidisciplinară, a fenomenului criminalității informatice.
Din start, scopul declarat al lucrării este acela de a acoperi lipsurile actuale identificate în literatura de specialitate autohtonă și de a oferi soluții jurisprudențiale lipsite de echivoc la diverse probleme ce au generat o practică judiciară neunitară sau soluții discutabile în plan juridic. Deși ocazional analiza este una în plan conceptual, centrul de greutate al acestui tratat constă în analizarea separată a sute de exemple identificate îndeosebi la nivelul practicii judiciare și propunerea unor încadrări juridice concrete, însoțite de argumente în vederea respingerii altor construcții juridice apreciate ca fiind discutabile.
Lucrarea face o radiografie completă a trei infracțiuni: accesul neautorizat la un sistem informatic (art. 360 C.pen.), frauda informatică (art. 249 C.pen.) și falsul informatic (art. 325 C.pen.). Nu au fost însă ignorate nici raporturile juridice deosebit de complexe existente fie între infracțiunile informatice, fie între acestea și alte infracțiuni tradiționale. Analiza este, așadar, extinsă dincolo de sfera criminalității informatice.
Cu titlu de exemplu, cititorii se vor putea lămuri cu privire la:
- raportul dintre accesul neautorizat la un sistem informatic și violarea secretului corespondenței (în ceea ce privește accesarea corespondenței electronice), furtul (cu privire la accesarea sistemului informatic sustras anterior), furtul de folosință (în ceea ce privește utilizarea fără drept a terminalului de comunicații) etc.;
- raportul dintre frauda informatică și infracțiunea de înșelăciune (comisă prin mijloace informatice), alterarea integrității datelor informatice, perturbarea funcționării unui sistem informatic, falsul informatic, furtul de folosință (în ceea ce privește utilizarea fără drept a serviciului de Internet sau de telefonie), abuzul de încredere, distrugerea, delapidarea etc.;
- raportul dintre falsul informatic și infracțiunea de înșelăciune, falsificarea unei înregistrări tehnice, evaziunea fiscală sau infracțiunile tradiționale de fals în înscrisuri.
Nu în ultimul rând, lucrarea încearcă să contureze anumite criterii pentru o mai bună delimitare între infracțiunea de fraudă informatică și înșelăciunea tradițională comisă prin mijloace informatice sau între infracțiunea de fals informatic și infracțiunile tradiționale de fals în înscrisuri.
Având ca premisă o vastă practică judiciară neunitară și anticipând amplificarea acestui fenomen odată cu apariția unor noi conduite infracționale, lucrarea tranșează probleme de real interes, oferind, pe cât posibil, soluțiile considerate cele mai potrivite. De asemenea, pentru a anticipa discuții ce vor face obiectul unor controverse în viitorul mai mult sau puțin apropiat, sunt analizate inclusiv conduite infracționale ce momentan nu au beneficiat de atenția cuvenită. Cu titlu de exemplu, este avută în vedere sustragerea de monede virtuale sau utilizarea frauduloasă a puterii de calcul a unui sistem informatic pentru „minarea” de monede virtuale (cryptojacking).
Mihail Udroiu, despre lucrare:
Existența contemporană este foarte diferită de ceea ce se întâmpla nu mai târziu de 50 de ani în urmă, când era dificil de imaginat comiterea unor activități infracționale asupra sau prin intermediul bancomatelor (automated teller machine – ATM), instrumentelor de plată electronică (cardurile bancare), terminalelor POS (point of sale), ceasurilor, telefoanelor sau televizoarelor inteligente, a dispozitivelor din categoria Internet of Things (IoT) ori a rețelelor de socializare.
Această particularitate a atras după sine şi apariția criminalității informatice, care afectează modul în care, în prezent, ne trăim viața şi impune o reflecție specială în scopul înțelegerii riscurilor pe care aceasta le implică. Astfel, criminalitatea informatică trebuie să reprezinte o preocuparea firească pentru orice jurist, la fel cum analiza violenței constituie un obiect de studiu pentru orice cercetător al naturii umane.
Ținând cont şi de faptul că înseşi noțiunile de „criminalitate informatică” sau de „criminalitate în cyberspațiu” (în esență, interşanjabile) sunt în continuare relativ echivoce şi dificil de definit, precum şi de „tinerețea” doctrinei în acest domeniu, Tratatul elaborat de George Zlati constituie o apariție remarcabilă, de acelaşi calibru cu principalele lucrări publicate în literatura juridică străină.
Scrisă de unul dintre cei mai profunzi şi originali analişti din gândirea juridică contemporană română, Tratatul de criminalitate informaticăabordează accesul neautorizat la un sistem informatic, frauda informatică și falsul informatic într-un mod clar, detaliat şi plin de înțelepciune, astfel încât să fie la îndemâna oricui înțelegerea particularităților acestor fenomene infracționale.
Deşi şi-a început viața ca o cercetare în cadrul şcolii doctorale, lucrarea a atins anvergura unui veritabil Tratat prin modalitatea în care a fost elaborată, autorul procedând la o analiză în detaliu atât a celor mai relevante lucrări din doctrina română, dar mai ales străină (anglo-americană, italiană, germană, franceză, spaniolă), cât şi a majorității implicațiilor practice ale accesului neautorizat la un sistem informatic, fraudei informatice și falsului informatic, precum şi a corelațiilor multiple pe care aceste infracțiuni le au cu alte norme de incriminare.
Este o lucrare voluminoasă, însă era natural să fie astfel, întrucât niciuna dintre sferele vieții sociale susceptibile de a fi afectate prin comiterea infracțiunilor sus-menționate nu rămâne neatinsă de analiză, autorul relevând o deosebită capacitate de a înțelege vulnerabilitățile la care sunt expuse persoanele fizice sau juridice în momentul folosirii unui sistem informativ. Astfel, sunt studiate cu un pronunțat accent practic, printre altele: obținerea de date informatice prin phishing; contrafacerea de pagini web, punerea în vânzare, pe Internet, a unor bunuri fictive; folosirea de la distanță [remote access] a unui sistem informatic prin intermediul Team Viewer; accesarea unui cont bancar online; atacurile de tip denial-of-service [DoS attack]; utilizarea unui program informatic tip keylogger, pentru a intercepta datele introduse de la tastatură de către victimă; infectarea unor sisteme informatice cu un program malițios (virus); furtul [transferul neautorizat] de monede virtuale; activitatea de phishing și pharming; emiterea frauduloasă a unui instrument de plată electronică sau furtul de identitate.
Din această perspectivă, prin analiza pragmatică a faptelor îndreptate împotriva sistemelor ori datelor informatice ori a celor unde făptuitorul foloseşte sistemul informatic pentru a comite infracțiunea, Tratatul de criminalitate informatică se învederează a fi o veritabilă lecție de viață, care oferă un spor de înțelepciune în utilizarea obiectelor inteligente într-o lume informatică complexă şi plină de riscuri.
Prin urmare, față de amploarea şi actualitatea criminalității informatice, acest Tratat este o lectură obligatorie pentru orice practician în justiția penală.
Vă recomand cu căldură să citiți atent Tratatul scris de George Zlati, pentru că în mod sigur va schimba ceva din modul în care ați perceput criminalitatea informatică şi vă va oferi suficiente argumente ori sfaturi practice pentru a vă descurca eficient în cyberspațiul contemporan.
